În funcție de cum ai fost crescut, în funcție de ce ai auzit sau văzut la părinții tăi sau la cei din jur, poți ajunge să ai înrădăcinată în identitatea ta această nevoie de a deține mereu controlul.
Nevoia de control este legată de niște convingeri care pot suna în felul următor:
– Dacă eu iau deciziile și dețin controlul, pot sa prevăd absolut tot ce se întâmplă. Astfel, nu există riscul să mi se întâmple ceva care mă poate lua prin surprindere. Nu există riscul să fiu copleșit. Prin urmare, nu există riscul să sufăr sau să mă doară.
– Trebuie să am mereu ceva de făcut. Dacă eu dețin controlul și am mereu ceva de făcut, asta înseamnă că eu contez, înseamnă că eu am valoare. Viața mea are un sens.
– Valoarea mea este dată de cantitatea de lucruri pe care le fac. Dacă mă opresc din “a face”, oare cine sunt eu? Dacă nu mai știu cine sunt eu, nu mai știu de ce exist.
Prin urmare, existența mea nu ar mai avea niciun sens.
Frica de a NU exista poate sta la rădăcina acestui impuls de a deține mereu controlul.
Ce beneficii poți avea din a deține mereu controlul?
- Reduci anxietatea și imprevizibilitatea;
- Te simți eficient;
- Ești motivat de puterea ta de decizie;
- Te simți important și puternic;
- Reduci incertitudinea;
- Îți pui in valoare leadership-ul.
Ce dezavantaje pot apărea din a deține mereu controlul?
– Relațiile cu cei din jur se pot deteriora mult. Cei apropiați ție pot simți că nu sunt ascultați, auziți, că opinia lor nu contează. Pot simți că nu au spațiu să fie, să se manifeste. Pot simți că ei nu merită să existe. Acest sentiment poate fi resimțit atât de puternic, încât persoanele respective pot extrapola la “Eu nu contez pentru tine”. Prin urmare, apare riscul să se distanțeze și chiar să dorească să rupă relația cu tine, să refuze să fie în prezența ta.
– Nu vei reuși să îl cunoști pe cel de lângă tine cu adevărat. Nu ai șansa de a descoperi ce resurse minunate are în interior și poate împărtăși cu tine.
– Privești persoana iubită ca pe o persoană neajutorată, care nu este în stare să se descurce de una singură. Partenerul tău va simți asta și va aduna frustrare. Privindu-l pe cel de lângă tine ca fiind neajutorat, îl faci să se simtă incapabil. Iar dacă are o convingere interioara bine întărită de „EU NU SUNT DESTUL DE BUN/BUNĂ” , practic îi transmiți asta din nou. Că nu îl crezi în stare, nu consideri că are resursele necesare pentru a se descurca. Îi transmiți practic că nu ai încredere in el. “Eu am încredere în tine, DAR…” îți sună cunoscut?
– Te vei simți constant copleșit. Pentru că toți cei din jur depind de ajutorul tău, pentru că tu trebuie să fii acolo pentru ei și tu deții soluțiile la problemele lor. Astfel, vei ajunge să te simți singur și frustrat – eu sunt acolo pentru toți, nimeni nu e acolo pentru mine; am prea multe de făcut; sunt singur și mereu am fost singur. Acestea sunt credințe limitative care îți întrețin starea de victimizare și nu te lasă să vezi oportunitățile din jurul tău.
– Inversarea polarităților într-o relație romantică. Spre exemplu, cineva care deține mereu controlul, dorește să știe tot, să aibă grijă de tot, să rezolve tot, îl poate face pe partener să simtă că nu mai are nimic de oferit. Și poate duce la o lipsă de atracție, simțind că partenerul nu mai are inițiativă, nu mai e interesant, nu mai e proactiv. Partenerul poate simți că nu mai are spațiu să se exprime, că nu mai are ce să ofere. Se creează un munte de frustrare.
– Inversarea rolurilor în relația cu părinții. Pot apărea frustrari de tipul „simt că eu sunt părintele, iar mama/tata este copilul”, „nu mă simt susținut, simt că nu am cui cere sfatul/ajutorul” etc
– Nu îți oferi bucuria de a te relaxa. Dacă pe agenda ta zilnică este numai „A FACE”, iar a face îți oferă sentimentul că ești valoros, nu îți vei da niciodată șansa de a te bucura de viață. Da, bucuria vine din a face ceva meaningful, de a simți că îți pui resursele în valoare, spre a fi folositor. Însă, bucuria vine și din relaxare. Starea de relaxare duce la o mai bună așezare a informațiilor, stimulează creativitatea, concentrarea, și îți oferă șansa de a reflecta și a te bucura de tot ce ai realizat.
– Trăiești in iluzia falsă că dacă deții controlul, reduci riscul de a fi vulnerabil. E o falsă iluzie că dacă știi tot, poți avea controlul asupra a orice. În fapt, s-ar putea ca mereu să existe o perspectivă pe care nu ai luat-o încă în calcul, un unghi din care nu ai privit.
So, you’re still kinda missing something. Și „riscul” de a fi vulnerabil există. Dorința de a reduce acest risc apare din frica de a te confrunta cu emoțiile tale. E posibil ca undeva pe parcursul vieții tale să fi învățat ca emoțiile = a fi vulnerabil = a fi slab. Sau ai învățat că emoțiile (tale sau ale altora) pot fi atât de copleșitoare încât te pot sufoca.
Când integrezi emoțiile și îți permiți să fii vulnerabil, dezvolți relații conștiente cu tine și cu cei din jur.
Ține minte că ești responsabil pentru viața și alegerile tale, iar ceilalți sunt responsabili pentru viața și alegerile lor.
A da drumul controlului nu este un capăt de lume. Ți-o spune o fostă perfecționistă și un control freak veritabil. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să înveți ceva nou despre tine. Lucru care nu mai pare atât de rău când te uiți din acest unghi.
Oare ce s-ar întâmpla dacă ai da drumul controlului, fie și pentru o zi?
